Biserica ortodoxă sărbătoreşte Boboteaza sau Botezul lui Iisus Hristos la data de 6 ianuarie. Boboteaza, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit pe 7 ianuarie, reprezintă încheierea ciclului aşa-numitelor 12 sărbători de iarnă, care încep pe 24 Decembrie în Ajunul Crăciunului.
Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan.
În momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!”. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”.
În Biblie Ioan Botezătorul este menţionat şi considerat ca fiind înaintemergătorului lui Iisus Hristos. De asemenea, se consideră că acesta a răspândit vestea venirii acestuia, îndemnându-i pe iudei la pocăinţă.
În Evanghelie se relatează că Iisus a venit din Galileea pentru a fi botezat de către Ioan. Acesta, în momentul în care l-a văzut a rostit următoarele cuvinte: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spală păcatul lumii”.
În ziua de 6 ianuarie, sunt aşteptaţi mii de credincioşi în biserici ca să ia agheasmă. Este apa pe care o sfinţesc preoţii şi pe care oamenii religioși o beau ca să fie protejaţi de rele.
Agheasma Mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de Agheasma Mică, ce se obţine prin sfinţirea în biserică a apei, în prima zi a fiecărei luni, dar şi în case, la sfeştanie. Creştinii ortodocşi pot lua pe nemâncate din Agheasma Mare în perioada 5 ianuarie – 14 ianuarie şi la recomandarea duhovnicului. Agheasma Mare este folosită în Ajunul Bobotezei la sfinţirea credincioşilor şi a caselor lor.
Vezi și alte Obiceiuri și tradiții de Bobotează
[…] Botezul Domnului (Boboteaza) marchează sfârşitul ciclului aşa-numitelor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă, care încep pe 24 Decembrie în Ajunul Crăciunului. […]