Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor)

Înălțarea Domnului este prăznuită de Biserică la 40 de zile după Înviere, în 2021 la data de 10 iunie. În Joia din a șasea săptămână  după Paști Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. Înălțarea Domnului Iisus Hristos este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe.

După Înviere, Iisus s-a arătat apostolilor timp de 40 de zile, după care s-a înălțat la cer, în văzul Apostolilor. Doi îngeri le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii.

Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer, în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor. De acum înainte, Hristos șade de-a dreapta Tatălui.

În Evanghelia după Marcu descrierea este sumară. Iisus le cere apostolilor Săi să propovăduiască Evanghelia. După aceste cuvinte finale, Iisus este primit în Rai să stea de-a dreapta Tatălui. Nu este nimic precizat despre perioada de după Înălțare. Marcu, pur și simplu descrie ceea ce s-a întâmplat.

Evanghelia după Luca este și mai succintă în descriere. Iisus îi duce pe cei unsprezece în Betania, nu departe de Ierusalim. În timp ce îi binecuvintează, Iisus se ridică la Cer.

În Faptele Apostolilor avem o descriere mai detaliată. Iisus și cei unsprezece sunt adunați lângă Muntele Măslinilor. Iisus le spune ucenicilor săi că vor primi puterea Duhului Sfânt și că ei trebuie să ducă mesajul Său în lumea întreagă. Iisus este luat și ridicat de un nor. Doi oameni îmbrăcați în alb le-au apărut ucenicilor și le-au spus că Iisus se va reîntoarce în același mod ca la Înălțare. După acestea, ucenicii s-au reîntors în Ierusalim bucurându-se și rămânând în continuare în Templu.

Înălțarea Domnului era sărbătorită în vechime odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos, după cum reiese din lucrarea “Despre sărbătoarea Paștilor”, scrisă în anul 332 de Eusebiu din Cezareea. Spre sfârșitul secolului al IV lea, începutul secolului V, sărbătoarea Înălțării s-a despărțit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere. Această dată a rămas până în ziua de astăzi neschimbată.

Ziua Eroilor

În România, odată cu Înălțarea Domnului se serbează și Ziua Eroilor. Încă din 1920, prin Decretul-lege nr. 1693 / 4 mai 1920, s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului. În urma hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din anii 1999 și 2001, Înălțarea Domnului a fost consfințită ca Zi a Eroilor și ca sărbătoare națională bisericească. 

În această zi, după Liturghie, sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele închinate acestora din țară și din străinătate. Apoi, la ora 12, în această zi de sărbătoare națională, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România sunt trase în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

Tradiții, obiceiuri și superstiții: Înălțare, Ispas și Paștele Cailor

În această zi creștinii se salută cu “Hristos S-a înălțat!” și “Adevărat S-a înălțat!“. IPS Bartolomeu Anania afirma ca noi folosim acest salut fie din neștiință, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserica, în cărțile noastre de slujbă neexistând o salutare similară cu aceea de la Sfintele Paști.

Aceasta sărbătoare mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas. Se spune că Ispas ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Credincioşii caută să fie binedispuşi de ziua acestuia şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă în Muntenia, Moldova şi Oltenia.   

La Ispas abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor: pomeni, ospătarea sufletelor morţilor care plutesc în aer, în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltin, pomenirea morţilor. Se spune că în drumul lor din morminte spre cer, unele spirite ale morţilor se pot rătăci. Rămânând pe Pământ, acestea devin moroi sau strigoi care provoacă rele animalelor, în special vacilor cu lapte şi oamenilor.  

În noaptea şi ziua de Ispas au loc numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfintirea florilor, frunzelor şi ramurilor de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece. În satele din Bărăgan, ziua de Ispas este hotar pentru diferitele activităţi: se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului şi se însemnează mieii prin crestarea urechilor.   

O altă legendă care circulă referitor la această sărbătoare îşi are originile în Evul Mediu. Sărbătoarea Învierii Domnului avea loc la date diferite. Mai exact, când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul, iar când venea rândul românilor să-şi serbeze Paştele, aceştia îşi împrumutau caii ungurilor.   Potrivit calculelor calendarului, se întâmpla ca o dată la 4 sau 7 ani sărbătorirea Paştilor să cadă în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba “la Paştele Cailor”, acest an în care toți serbau Paştele la aceeaşi dată, fiind anul în care caii se odihneau. Sărbătoarea este prilej pentru organizarea de târguri şi pentru încheierea unor afaceri. De Paştele lor, caii nu sunt puşi la căruţă, iar în trecut, în unele zone, se făceau slujbe religioase pentru sănătatea animalelor.