Sfânta Maria, Fecioara Maria sau Maica Domnului este cea mai importantă divinitate feminină a panteonului românesc. Văzând-o ca fiind mai presus de toți sfinții, creștinătatea ortodoxă o prăznuiește de zece ori pe an. Patru dintre sărbători sunt praznice mari, cu cruce roșie. Nașterea Maicii Domnului sau Sântămărie Mică de pe 8 septembrie este una dintre ele. Aceasta reprezintă prima mare sărbătoare a anului bisericesc și a toamnei. Sfânta Marie Mică este prăznuită atât de creștinii ortodocși, cât și de cei catolici.
Nașterea Maicii Domnului în Biblie și în tradiția bisericească
Maria a fost un copil binecuvântat încă de la naștere. Părinții ei, Sfinții Ioachim și Ana nu reușiseră încă să aibă copii în 50 de ani de când erau căsătoriți. Oricâte jertfe aduseseră la templu, dorința nu li se îndeplinise. La vremea aceea, cei care nu aveau copii erau considerați blestemați de Dumnezeu. Oamenii din jur îi batjocoreau, iar preotul începuse să refuze a le accepta jertfele. Totuși, Sfinții Părinți nu au renunțat. Au continuat să spere în voia lui Dumnezeu, rugându-se și postind. Arhanghelul Gavril gravitează în jurul momentelor cruciale din viața Sfintei Fecioare. Acest lucru se întâmplă inclusiv cu Nașterea Sa. Ioachim și Ana s-au separat pentru a aduce rugi lui Dumnezeu. Bărbatul a ales să plece pe un munte, unde Sfântul Arhanghel Gavril a vestit venirea Mariei pe lume. Încă de la început părinții au știut că Maria este un dar dumnezeiesc, venit pe pământ cu o menire sfântă. Zămislirea Fecioarei este sărbătorită pe 9 decembrie de către Biserica Ortodoxă, însă este cruce neagră. Imediat ce a venit pe lume pe 8 septembrie, părinții au numit-o Maria, din ebraicul Miriam care înseamnă cea aleasă, cea frumoasă, împărăteasă.
Apariția Sărbătorii Nașterii Maicii Domnului
Deși nu apare în Vechiul Testament, evenimentul este evocat în Protoevanghelia lui Iacov care ne spune și despre descendența împărătească și preoțească a Mariei. Deși este mult mai puțin vestită decât praznicul morții ei, Nașterea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători de toamnă. Ea generează începutul mântuirii lumii, Maria venind pe lume exact cu această menire.
Nașterea Maicii Domnuluii în lumea tradițională românească
Pentru românii lumii tradiționale, Sântămărie Mică este un moment cheie pentru timpul agricol și cel religios-mistic. Din punct de vedere agricol, praznicul anunța începutul muncilor de toamnă: culesului viilor și al restului recoltelor. Astfel, oamenii aduceau la biserică struguri și prune pentru morți și pentru a binecuvânta recolta acelui an. Din punct de vedere religios, sărbătoarea era prilejul perfect de rugăciune pentru femeile care își doreau copii sau pentru cele care își doreau sarcini și nașteri ușoare.
Obiceiuri creștine contemporane de Nașterea Maicii Domnului
În prezent, femeile continuă să considere sărbătoarea ca fiind destinată rugilor legate fertilitate și naștere. Mai mult, 2,2 milioane de români poartă numele Mariei sau derivate ale lui, dintre care peste jumătate sunt femei. Mulți oameni cinstesc și se veselesc de această sărbătoare, chiar dacă o fac într-un număr comparativ mai mic decât de praznicul Adormirii Maicii Domnului.
[…] de cunoscută, prăznuirea sfinților este un moment cheie în tradiția și istoria religioasă. Nașterea Maicii Domnului nu ar fi fost posibilă fără ei, la fel și începutul mântuirii lumii. Sfinții și Drepții […]