Îl sărbătorim pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava pe data de 2 iunie. Cu această prăznuire îl reînviem de fiecare dată în sufletele noastre, ținând în viață amintirea acestuia.
Viața Sfântului Ioan a început în jurul anului 1300 într-o cetate din Trapezunt localizată în Imperiul Bizantin. Ioan s-a născut din părinți creștini greci, iubitori de Dumnezeu, de aici provenind dorința arzătoare a acestuia de a urma căile Domnului.
În principal, Ioan se ocupa cu negoțul, motiv pentru care era plecat adesea în călătorii lungi. Punctele de reper erau, cel mai des cetățile, târgurile și porturile de pe malul Mării Negre.
În aceste călătorii, Ioan și-a descoperit niște trăsături speciale. A descoperit frumoasele căi ale Ortodoxiei. Adesea el ajuta pe cei aflați în nevoie și era milostiv cu cei săraci și infometati.
Faptele sale i-au adus în scurt timp renume, amplificând semnificativ activitatea de negoț. Acest lucru a creat invidie și semne de întrebare între ceilalți negustori care doreau și ei clientela.
Cu ocazia unei călătorii spre Cetatea Albă, Ioan a întâlnit un alt negustor, Reiz. Acest însoțitor cu origini occidentale era de confesiune catolică. Avea cu totul alte convingeri față de Ioan. Într-o discuție contradictorie pe temă religioasă, Ioan i-a demontat sistematic argumentele religioase aduse de Reiz. I-a arătat erorile fundamentale ale credinței lui. Prin urmare, însoțitorul apusean a dezvoltat o antipatie puternică față de Ioan, motiv pentru care a început să fabrice în mintea lui tot felul de scenarii prin care îi face felul.
Ajunși la Cetatea Alba, neguțătorul corupt pune la cale un tertip murdar. Se duce la căpetenia locală și îi povestește cum a cunoscut un alt negustor creștin care și-ar dori să se lepede de religia lui și să treacă la credința tătarilor. Conducătorul păgân și-a descrețit fruntea la auzul acestor vorbe, l-a răsplătit pe Reiz cu daruri alese și a trimis numaidecât să fie adus creștinul cu pricina. Adus în fața păgânului, Ioan a înțeles șiretlicul pus la cale de Reiz și a mărturisit că nu dorește sa treacă la religia tătărească și că totul este o minciună.
Tătarul nu a primit bine aceste vești. A considerat foarte jignitor felul cum vorbește Ioan și ce gândește despre religia lor, motiv pentru care a ordonat să fie pedepsit cu munci groaznice.
Torționarii nu puteau să-l dovedească pe Ioan. În acele clipe grele de chin, el se ruga cerurilor sa îi dea putere. Privea toate aceste încercări ca fiind căința sanctificatoare a sufletului. Văzând aceste lucruri, chinuitorii l-au dus în fața căpeteniei. Ioan refuză o ultimă ofertă de a se lepăda de credința lui în favoarea celei tătare, motiv pentru care tătarul se înfurie grav și poruncește să fie legat de trăsură și târât prin cetate pentru a servi drept exemplu. În urma acestui barbar spectacol, Ioan este decapitat de unul din torționari, astfel trecând în neființă cu sufletul în mâinile lui Hristos.
Ca un manifest al disprețului față de creștini, tătarii nu i-au lăsat sa revendice trupul mucenicului Ioan pentru a-i oferi o înmormântare creștinească.
Legenda spune că în seara respectivă, se puteau zări de la distanță flăcări ce ardeau și bărbați cu chipuri luminoase ce cântau și îi făceau tămâierea corpului neînsuflețit. Martor la această scenă, un paznic al cetății păgâne a încercat sa lovească cu săgeata în direcția scenei. Mâna i-a împietrit pe arc fără a izbuti să armeze săgeata. Speriat, acesta raportează căpeteniei. Speriat și el la rândul lui, conducătorul păgân trimite vorbă în cetate să fie lăsați creștinii să recupereze trupul negustorului pentru a putea fi îngropat conform obiceiurilor.
Inițial trupul Sfântului a fost îngropat în cimitirul creștinesc al Cetății Albe însă nu pentru mult timp. Negustorul Reiz, cel vinovat de moartea lui Ioan, a încercat să-I fure moaștele și să le ia cu el pentru a împărtăși celor de acasă minunile tămăduitoare cu care erau încărcate acestea.
Printr-o minune Dumnezeiască preotul care slujea acolo i-a zădărnicit fapta și, împreună cu alți creștini, i-au mutat moaștele Sfântului în biserica cetății în Sfântul Altar. Aici au făcut lucrarea Domnului timp de 70 de ani, revărsându-și miracolele tămăduitoare asupra creștinilor care îngenuncheau în fața sfintei racle.
Lasă un răspuns