În calendarul gregorian Aprilie este a patra lună din an și una dintre cele patru luni cu o durată de 30 de zile. Numele lunii aprilie (în latină Aprilis) vine de la cuvântul latinesc aperio (a deschide), deoarece în aprilie se deschid mugurii plantelor. În calendarul roman aprilie era a doua lună din an și avea 29 de zile.
Lunii Aprilie i se mai spune în popor și Prier. În această lună continuă semănăturile de primăvară, se închid țarinele pentru pășunatul devălmaș, se formează turmele, se tund oile înainte de a fi urcate la munte, se construiesc sau se repară țarcurile și oboarele pentru vite.
Pe parcursul lunii aprilie ziua are 13 ore, iar noaptea 11 ore.
Principalele sărbători creștine din Aprilie 2025 sunt: Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor), Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Învierea Domnului (Sfintele Paști), Izvorul Tămăduirii.
1 M Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca; Sfântul Cuvios Macarie Mărturisitorul; Sfântul Mucenic Gherontie; Sfântul Cuvios Varsanufie de la Optina
2 M Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni; Sfântul Mucenic Amfian; Sfântul Mucenic Edesie
3 J Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul; Sfântul Cuvios Ilirie
4 V Sfântul Cuvios Iosif Imnograful; Sfântul Cuvios Gheorghe din Maleon; Sfântul Cuvios Zosima
5 S Sfântul Mucenic Victorin şi cei împreună cu el; Sfântul Mucenic Teodul; Sfântul Mucenic Agatopod (Pomenirea morților)
6 D † Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium; Sfântul Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Cuvios Grigorie Sinaitul; Sfânta Cuvioasă Platonida (Duminica a 5-a din Post)
7 L Sfântul Mucenic Caliopie; Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei
8 M Sfântul Apostol Irodion; Sfântul Apostol Agav; Sfântul Apostol Ruf; Sfântul Apostol Flegon; Sfântul Apostol Asincrit; Sfântul Apostol Ermis; Sfântul Ierarh Celestin, episcopul Romei
9 M Sfântul Mucenic Eupsihie; Sfântul Cuvios Vadim
10 J Sfântul Mucenic Terentie; Sfântul Mucenic Pompei; Sfântul Mucenic African; Sfântul Mucenic Maxim; Sfântul Mucenic Dima
11 V †) Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului; Sfântul Sfinţit Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului
12 S †) Sfântul Mucenic Sava de la Buzău; Sfântul Ierarh Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion (Sâmbăta lui Lazăr, Pomenirea morților)
13 D (†) Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica a 6-a din Post, Duminica Floriilor) (Dezlegare la pește)
14 L Sfânta și Marea Luni; †) Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului; Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei; Sfânta Muceniță Tomaida
15 M Sfânta și Marea Marți; Sfântul Apostol Aristarh; Sfântul Apostol Pud; Sfântul Apostol Trofim; Sfântul Mucenic Crescent
16 M Sfânta și Marea Miercuri; Sfânta Muceniță fecioară Agapia; Sfânta Muceniță fecioară Irina; Sfânta Muceniță fecioară Hionia (Pomenirea morților)
17 J Sfânta și Marea Joi; Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, episcopul Persiei
18 V Sfânta și Marea Vineri; Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul
19 S Sfânta și Marea Sâmbătă; Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche; Sfântul Sfințit Mucenic Pafnutie
20 D (†) Învierea Domnului (Sfintele Paști)
21 L (†) Sfintele Paști
22 M (†) Sfintele Paști
23 M †) Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință; Sfântul Mucenic Valerie (Harți)
24 J †) Sfântul Ierarh Ilie Iorest Mitropolitul Transilvaniei; †) Sfântul Ierarh Simion Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei; †) Sfântul Ierarh Sava Brancovici Mitropolitul Transilvaniei; †) Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș; Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin; Sfânta Cuvioasă Elisabeta
25 V †) Izvorul Tămăduirii; †) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu; †) Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului
26 S † Sfinții Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis (Cernavodă); Sfântul Sfințit Mucenic Vasilevs, episcopul Amasiei; Sfânta Glafira
27 D Sfântul Apostol Simeon, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului (Duminica a 2-a după Paști)
28 L Sfântul Apostol Iason; Sfântul Apostol Sosipatru; † Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia
29 M Sfinții 9 Mucenici din Cizic; Sfântul Cuvios Memnon
30 M Sfântul Apostol Iacob al lui Zevedeu (Dezlegare la pește)