Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este prăznuit de către Biserica Ortodoxă, dar și de către aproape toate bisericile tradiționale. Sfântul Gheorghe este prăznuit de către Biserica Ortodoxă în fiecare an pe data de 23 aprilie.
Sfântul Gheorghe s-a născut în orașul Capadocia, pe vremea împăratului Dioclețian, în secolul al IV-lea. Nu se știu foarte multe date despre viața sa deoarece nu există niciun document al epocii în care să fie menționat numele său. Totuși, conform unor scrieri, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ar fi trăit între anii 275/280 – 303. Sfântul Gheorghe este patron al mai multor țări, dar și regiuni sau orașe. Printre cele mai importante țări aflate sub patronatul lui Gheorghe se numără și Anglia. Parinții Sfântului Gheorghe erau creștini devotați care l-au educat în spiritul bisericii și cu frică de Dumnezeu.
Conform legendelor Gheorghe s-a înrolat în armata romană unde s-a facut remarcat pentru ușurința și îndemânarea cu care mânuia armele. Perioada lui Dioclețian, cunoscută și ca fiind momentul în care a fost dat decretul împotriva creștinilor a reprezentat o luptă interioară în Gheorghe deoarece acesta în inima sa era creștin. Sfântul Gheorghe a decis să mărturisească în fața împăratului că este de credință creștină, iar Dioclețian a ordonat ca acesta să fie întemnițat și torturat în speranța că își va renega religia și va aduce ofrandă zeilor. A fost supus la chinuri inimaginabile și barbare precum loviri cu sulița, trasul pe roată, încălțămintea cu cuie însă toate încercările romanilor au fost în zadar.
Lasă un răspuns