Înălțarea Sfintei Cruci

Crucea este simbolul suprem al creștinătății. Ea marchează victoria asupra morții și păcatului prin răstignirea lui Iisus. Astfel, însoțește fiecare rugă a credincioșilor și fiecare icoană din casele și din Bisericile lor. După Iisus, Sfânta Cruce este următoarea cea mai slăvită entitate din panteonul ortodox. Praznicul Crucii este sărbătorit pe 14 septembrie, la puțin timp după începerea noului an bisericesc. Acesta poartă numele de Înălțarea Sfintei Cruci. Sărbătoarea este foarte importantă pentru creștinătate, adunând sub pălăria ei zeci de semnificații istorico-religioase și mistice. 

Înălțarea Sfintei Cruci în Biblie și în tradiția bisericească

Două evenimente istorice importante sunt strâns legate de această sărbătoare. Primul este aflarea Crucii Mântuitorului de către Sfânta Împărăteasă Elena pe muntele Golgota în anul 335. 

În ajunul luptei Sfântului Împărat Constantin cel Mare cu Maxențiu, sfântului i-a apărut în vis o Cruce formată din stele. I s-a spus că prin acel semn va învinge. Lupta se anunța a fi una grea, dar speranța Împăratului a crescut prin această viziune. El a pus semnul Crucii pe toate armurile și a reușit să învingă dușmanul creștinătății. Înțelegând importanța Crucii, Împărăteasa  Elena a poruncit căutarea Ei în zona muntelui Golgota. 

În jurul zilei de 14 septembrie, au fost găsite trei cruci, la fel cum spunea Scriptura. Pentru a o găsi pe cea a Mântuitorului, a fost adusă lângă ea o fată care tocmai murise. Aceasta a înviat miraculos, uimind întreaga mulțime de creștini. Odată aflată, Crucea a fost înălțată în fața poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului și pusă apoi la păstrare în Biserica de pe Muntele Golgota. 

Al doilea eveniment s-a petrecut la câteva sute de ani distanță, în 629, când Împăratul Heraclie a redobândit Sfânta Cruce din mâinile perșilor. Aceasta lipsea de 14 ani din Biserica Sfântului Mormânt. Perșii conduși de Cosroe Parviz o luaseră ca pradă   în timpul războiului. Tot în jurul zilei de 14 septembrie, Crucea a fost recuperată de către împărat prin război și readusă la Ierusalim.

Cum a apărut sărbătoare?

Înălțarea Sfintei Cruci este una dintre cele mai vechi sărbători creștine. După estimări, ea a fost prima dată adusă în văzul lumii pe 14 septembrie 335. Totuși estimările nu pot fi exacte, având în vedere momentul îndepărtat din istorie. Sărbătoarea este prăznuită prin post aspru și rugăciune atât de biserică ortodoxă, cât și de cea catolică. Deși biserica ridicată pe Golgota de Sfinții Împărați este oficial consacrată pe 13 septembrie, sărbătoarea liturgică s-a mutat cu o zi mai târziu. 

Înălțarea Sfintei Cruci în lumea tradițională românească 

În tradiția românească, sărbătoarea Crucii este strâns legată de cultura vinului și de sfârșitul verii. Praznicul încheie ciclul sărbătorilor care anunță finalul verii și începutul toamnei. Se spune că în această zi toate insectele și șerpii se întorc în pământ, de unde vor mai ieși abia la primăvară. În special, această perioadă este dedicată strângerii recoltei de struguri. Țăranii lasă neculeși strugurii ultimei vițe din rând ca hrană pentru păsările cerului. Astfel, ei poartă numele de strugurii lui Dumnezeu. Acum se culeg ultimele plante de leac, dar și condimentele. Toate trebuiesc duse la biserică și puse pe troițe și pe crucile morților. Dintre condimente, busuiocul este folosit în foarte multe ritualuri: el și alte plante de leac se pun la icoane pentru a vindeca bolile de peste iarnă, în apa păsărilor, la streșinile caselor și la colțuri pentru a îndepărta duhurile rele. 

Obiceiuri creștine contemporane de Înălțarea Sfintei Cruci

În zilele noastre, Înălțarea Sfintei Cruci este cea de-a doua sărbătoare din an de-a lungul căreia se ține post. Ca ritual contemporan, ea este strâns conectată cu începutul școlilor.